Premierul Sorin Grindeanu a afirmat marți că ”nu există această posibilitate de explozie în perioada următoare a RCA”, subliniind că Parlamentul trebuie să ia o decizie din acest punct de vedere.

”Eu vreau să ne respectăm angajamentele pe care le-am luat în faţa Comisiei Europene. Nu există această posibilitate de explozie în perioada următoare a RCA”, a declarat premierul Sorin Grindeanu.
Premieru a mai precizat că au avut loc discuții pe acest subiect cu ministrul Finanțelor, cel al Transporturilor și cu transportatorii, însă o decizie trebuie luată de către Parlament.

”Am avut discuţii, şi eu şi colegii mei de Cabinet, fie că vorbim de ministrul Finanţelor, de ministrul Transporturilor şi de alţi colegi cu cei din Parlament – cei din comisiile de buget-finanţe şi de la Cameră şi de la Senat – cu transportatorii au avut loc mai multe rânduri de discuţii pentru a-i consulta pe această problemă. De asemenea, cu ASF. Concluzia este că, în perioada următoare, în Parlament fiind un proiect de lege (…) o să aşteptăm ca Parlamentul să ia o decizie din acest punct de vedere”, a mai spus Grindeanu.

Sursa: Mediafax

SHARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.