Președintele CSM, judecătorul Simona Marcu, a cerut, miercuri, public, instituțiilor abilitate, urgentarea procedurilor privind situație din DNA pentru a reda încrederea cetățenilor în justiție.

„Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, în acest context, solicită tuturor instituţiilor din sfera autorităţii judiciare, ca în limitele legale care garantează derularea cu obiectivitate a procedurilor şi în respectul drepturilor tuturor persoanelor vizate, să urgenteze aceste proceduri, pentru redarea încrederii cetăţenilor în actul de justiţie şi în organele abilitate să îl înfăptuiască sau în acelea chemate să vegheze, potrivit legii, asupra modului de înfăptuire. Ministerul Public, Direcţia Naţională Anticorupţie şi Inspecţia Judiciară au în aceste împrejurări un rol deosebit de important. Ne exprimăm încrederea că profesionalismul celor abilitaţl să acţioneze în aceste Imprejurări poate compensa presiunea mediatică a momentului”, a declarat președintele CSM.

Simona Marcu a precizat că dezbaterile din spațiul public, referitoare la activitatea DNA, sunt de natură a prejudicia actul de înfăptuire a justiției.

„Având în vedere temele intens mediatizate şi dezbătute public, referitoare la activitatea Direcţiei Naţionale Anticorupţie, preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii îşi exprimă, în continuare, profunda îngrijorare cu privire la potenţialul acestei situaţii de a afecta autoritatea organelor judiciare şi, implicit, de prejudiciere a actului de înfăptuire a justiţiei. Trebuie reamintit faptul că, potrivit Constituţiei României, Consiliul Superior al Magistraturii este garantul independenţei justiţiei. Consiliul îşi reafirmă disponibilitatea instituţională, în respectul cetăţenilor, al dreptului acestora de a cunoaşte adevărul, cu atât mai mult în situaţii care pot afecta încrederea în autorităţile judiciare, pilon de rezistenţă al statului de drept. Încrederea cetăţeanului în justiţie se construieşte, iar responsabilitatea revine, în principal, statului prin toţi actorii din sfera autorităţii judiciare”, a spus președintele CSM.

Întrebată care este mesajul pentru politicieni, Marcu a răspuns: “Să aștepte derularea mecanismelor prevăzute de lege”.

Fostul deputat Vlad Cosma a făcut publice mai multe înregistrări cu procurorii Mircea Negulescu și Lucian Onea, șeful DNA Ploiești, acesta acuzându-i de falsificarea unor probe.

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.