Preşedintele Klaus Iohannis a solicitat, luni, Guvernului să implementeze ”de urgenţă” un sistem de avertizare rapidă a populaţiei în situaţii de criză, să explice dacă procedurile au fost respectate şi cine este vinovat de ”neglijenţă şi incompetenţă”.

”Furtunile care au lovit cu o violență extremă România, în cursul zilei de duminică, arată vulnerabilitățile și ineficiența sistemului de prevenire a populației și reducere a riscului de producere a dezastrelor. Fenomenele meteo foarte grave au provocat numeroase pierderi de vieți omenești și au lăsat în urmă zeci de răniți. Gândurile mele de compasiune se îndreaptă către familiile îndoliate, cărora le transmit sincere condoleanțe. Totodată, le doresc însănătoșire grabnică celor răniți și le mulțumesc salvatorilor”, a transmis președintele Klaus Iohannis.

Șeful statului a afirmat că protejarea vieții cetățenilor și prevenirea în cazuri extreme sunt ”obiective prioritare” ale Guvernului, iar în procesul de comunicare internă a instituțiilor statului ”nu pot fi tolerate niciun fel de disfuncționalități”.

”În consecință, solicit Guvernului să explice în cel mai scurt timp dacă procedurile au fost respectate în astfel de cazuri și cine se face vinovat de neglijență sau incompetență. Trebuie să aflăm dacă informările meteorologice au fost emise în timp util și în conformitate cu amploarea fenomenelor naturale. De asemenea, solicit Guvernului să ia urgent măsurile care se impun pentru implementarea unui sistem de avertizare rapidă a populației, dar și pentru perfecționarea procedurilor de management integrat al situațiilor de criză. Absența unui astfel de sistem reprezintă un factor de risc la adresa siguranței naționale”, mai precizează Iohannis.

Șeful statului este de părere că existența unui astfel de sistem ar fi putut duce la evitarea unei tragedii precum cea de duminică și că ”pasarea responsabilității” între structurile statului nu salvează vieți și nu ajută la diminuarea pagubelor materiale.

”Dacă există autorități ale statului și persoane în funcții publice care nu au acționat conform atribuțiilor, acestea sunt obligate să răspundă în fața legii. Totodată, pe lângă perfecționarea sistemelor și procedurilor, pregătirea cetățenilor pentru situații de urgență, în care școala să aibă un rol important, este absolut necesară. Numai printr-o campanie continuă de educare și conștientizare a populației putem dezvolta capacitatea de anticipare și reacție a oamenilor atunci când se confruntă cu asemenea fenomene meteo periculoase sau cu alte situații de criză”, a conchis Iohannis.

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.