Aspire High School, cel mai prestigios program de leadership din Sud-Estul Europei destinat liceenilor, s-a încheiat marți la Poiana Brașov, sesiunile pentru ediția din 2019 a programului. ”Este cel mai bun program educațional de acest tip”, susțin profesorii invitați, pentru MEDIAFAX.

Pentru cei 30 participanți de la Aspire High School, experiența de învățare și dezvoltare personală și academică s-a încheiat marți, cu multe emoții, dar și cu promisiuni pentru un viitor mai bun.

Tinerii au participat la sesiuni de public speaking, design thinking, dezvoltare personală, leadership autentic și au beneficiat de sprijin și sfaturi pentru aplicațiile la universități atât din România, cât și din străinătate. Pe parcursul celor 5 zile aceștia au fost înconjurați de participanții de la Aspire Academy și Aspire Professionals.

Ulemj Munkhtur, din Mongolia, participantă la Aspire High School, spune că „Lumea nu este atât de concretă, iar matematica, engleza, nu sunt singurele subiecte pe care persoanele cu potențial trebuie să le stăpânească. Pentru mine s-au dovedit mult mai valoroase și importante experiențele de viață și ideile pe care Aspire mi le-a insuflat”, a arătat participanta la programul Aspire, pentru MEDIAFAX.

Dara Cindrea, din România, arată că „pentru mine, Aspire a fost o experiența cu adevărat unică pentru ca mi-a reamintit de ce am ales drumul pe care l-am ales din perspectiva carierei. M-a ajutat să mă descopăr, și m-a pus în contact cu persoane fundamental diferite ca și cultură, care sunt însă unite de faptul că voiau să schimbe lumea. Aspire e dovada că niciodată nu ești singur.”

Luci Herman și Phil Malone au arătat că „încă din 2011, când Aspire Academy a fost fondat, venim cu bucurie în fiecare an să predăm la aceste programe. Ne-am bucurat să fim martorii unei dezvoltări și expansiuni constante a programelor de-a lungul anilor și să vedem că mulți dintre absolvenții talentați au parte de reușite pe plan academic, profesional și personal, fiind agenți ai schimbării pozitive atât în România, cât și în comunitățile din întreaga lume. Continuăm să ne întoarcem pentru că acesta este cel mai bun program educațional de acest tip, reușind să creeze o experiență transformaționala pentru participanți. Și pentru că ne-am făcut atâția prieteni dragi în rândul participanților și al organizatorilor. Suntem foarte entuziasmați să ne întoarcem anul viitor pentru a sărbători aniversarea de 10 ani a programelor Aspire, cu sesiuni speciale de învățare”. Ambii profesori, Luci și Phil au predat la toate programele Aspire.

”Ne bucurăm să avem alături generații din ce în ce mai ambițioase, curajoase și proactive și privim cu mai multă încredere către viitor atunci când îi vedem atât de entuziasmați și curioși, dornici să aducă schimbări pozitive oriunde s-ar afla”, a precizat Ştefania Cioroba, co-preşedinte Aspire, alumnus Aspire Academy 2016, pentru MEDIAFAX.

„Fondat în anul 2011 de absolvenţi de la universităţi de top din Statele Unite şi Europa, precum Harvard, Princeton, Wharton şi Georgetown, Aspire reuşeşte an de an să ajute tinerii să îţi atingă potenţialul, oferindu-le un mediu oportun pentru dezvoltare şi învăţare socială, şi să îi motiveze să transmită mai departe ceea ce au învăţat. Alumnii Aspire sunt conştienţi de impactul pe care îl pot avea în comunităţile din care fac parte şi determinaţi să devină agenţi ai schimbării. În urma celor 8 ediţii ale programelor, Aspire a devenit o comunitate dinamică ce reuneşte peste 800 de Alumni, cu vârste cuprinse între 15 şi 35 de ani, care provin din peste 40 de ţări. În urma programelor din vară, aceştia beneficiază de diverse oportunităţi, atât în România, cât şi în străinătate, companii de top recrutând direct prin intermediul organizaţiei”, arată organizatorii.

Cea de-a noua ediție a programului Aspire se desfăşoară în perioada 25 iulie-1 august, în Poiana Braşov, unde 140 participanţi din toată lumea se întâlnesc pentru cel mai prestigios program de antreprenoriat şi leadership din Sud-Estul Europei.

Aspire organizează în 2019 trei programe, desfăşurate în paralel, fiecare dedicat unei categorii de vârstă diferite. Liceeni pot participa la Aspire High School (26-30 iulie), studenţii şi masteranzii la Aspire Academy (25 iulie-1 august), iar tinerii profesionişti la Aspire Professional (25-28 iulie).

Tinerii participanți la Aspire High School au devenit astfel parte a comunității de alumni Aspire, beneficiind de oportunitățile deja dezvoltate în cadrul Aspire – evenimente, programe de mentorat, dar având și posibilitatea de a iniția noi proiecte pentru dezvoltarea comunității, ca parte a echipei de voluntari.

VIATenews
SURSĂMediafax
SHARE

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.