Lucrarea „La Jeune Fille Sophistiquée (Portrait de Nancy Cunard)” de Constantin Brâncuși vândută marți seara de casa de licitații Christie’s din New York a stabilit un nou record pentru artistul român care devine astfel al doilea cel mai bine vândut sculptor din lume.

Nu mai puțin de 71 de milioane de dolari a plătit colecționarul care și-a adjudecat lucrarea semnată de Brâncuși scoasă la licitație la New York. Trei cumpărători au făcut oferte pentru „La Jeune Fille Sophistiquée (Portrait de Nancy Cunard)” (Tânăra fată sofisticată). În cele din urmă, sculptura de bronz cu postament de marmură a fost adjudecată după o ofertă făcută prin telefon de un colecționar al cărui nume nu a fost dezvăluit.

“E un simbol și oamenii sunt fascinați de simboluri” a comentat Abigail Asher, parteneră a agenției de consultanță artistică Guggenheim Asher catalogând contrastul dramatic dintre sculptura lustruită și postamentul sculptat ca ieșit din comun: ”it was rarer than rare”.

Brâncuși vânduse lucrarea în 1957 în atelierul său unei familii americane pentru 5000 de dolari. Licitația de marți a transformat „La Jeune Fille Sophistiquée (Portrait de Nancy Cunard)” de Constantin Brâncuși în a treia sculptură cel mai bine vândută vreodată, după „L’Homme au doigt” și „L’Homme qui marche I” de Alberto Giacometti, vândute de aceeași casă de licitații în 2015 și 2010 pentru 145,9 și, respectiv, 117 milioane de dolari.

Până acum, cel mai mare preț atins de o lucrare de Brâncuși era de 37,6 milioane de dolari, sumă pentru care sculptura Madame LR (Portrait de Mme LR) se vânduse la Paris în 2009.

O altă vedetă a licitației dedicate artei impresioniste și moderne de la New York a fost lucrarea “Compoziție suprematistă” de Kazimir Malevich, care s-a vândut cu 85,8 milioane de dolari.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.