Cotația petrolului West Texas Intermediate (WTI), de referință în SUA, a depășit luni pragul de 70 de dolari/baril, cel mai ridicat nivel din noiembrie 2014, această evoluție fiind determinată de criza economică din Venezuela și temerile privind posibila retragere a SUA din acordul atomic cu Iranul.

Prețul contractelor futures cu țiței West Texas Intermediate (WTI) a urcat cu 46 de cenți față de ultima ședință, ajungând luni, la Ora Meridianului Greenwich 02.42 (ora României, 05.42), la nivelul de 70,18 dolari pe baril, informează agenția de știri Reuters.

Cotaţia contractelor futures cu ţiţei Brent, un alt indicator de referinţă pentru industria petrolieră, era de 75,22 de dolari pe baril, cu 35 de cenți peste nivelul din ședința anterioară.

Analiștii avertizează că adâncirea crizei economice din Venezuela ar putea diminua și mai mult producția și exporturile de petrol ale acestei țări.

Totodată, posibila retragere a Statelor Unite din acordul atomic cu Teheranul ar duce la o scădere a exporturilor de petrol realizate de Iran.

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.