Primăria Năvodari distribuie tichetele sociale oferite cu ocazia Crăciunului

Toți beneficiarii de tichete sociale sunt așteptați la sediul Direcției Asistență Socială, din Strada Sănătății, nr. 2. Persoanele beneficiare de tichete sociale se vor prezenta la adresa indicată cu actul de identitate în original.

În funcție de categoria socială din care fac parte, beneficiarii vor primi între patru și șase tichete per persoană.

Distribuirea tichetelor sociale oferite de Primăria Orașului Năvodari cu ocazia sărbătorii Crăciunului a început în 2 decembrie și va continua până în data de 20 decembrie.

Peste 2.700 de năvodăreni, majoritatea pensionari, au depus cereri, în perioada 8 octombrie-29 noiembrie, pentru acordarea tichetelor sociale de Crăciun.

Conform HCL nr. 30/24.02.2017, modificată și completată prin HCL nr. 236/30.09.2019, beneficiarii tichetelor sociale sunt următoarele categorii de persoane:

  • beneficiarii de venit minim garantat stabilit în baza Legii nr.416/2001 privind venitul minim garantat, cu completările și modificările ulterioare;
  • beneficiarii de alocație de susținere a familiei stabilită în baza Legii nr.277/2010 privind alocația pentru susținerea familiei;
  • persoanele încadrate în grad de handicap grav și accentuat;
  • pensionarii ale căror venituri proprii, nete, sunt mai mici sau egale cu suma de 1.450 lei/lună;
  • persoane cu vârsta peste 60 ani, fără niciun venit.
SHARE

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.