Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii discută, miercuri, două acțiuni disciplinare exercitate de Inspecția Judiciară pe numele Laurei Codruța Kovesi, fosta șefă DNA. Într-una dintre acțiuni a fost cercetat și Marius Iacob, fost adjunct al Direcției.

Una dintre abaterile disciplinare ale fostei șefe DNA se referă la înregistrările apărute în spaţiul public, din timpul unei şedinţe de lucru, pe data de 18 iunie 2017. Alături de Kovesi, a fost cercetat și Marius Iacob, fost adjunct al DNA, care recent și-a dat demisia din această funcție, după ce a fost sancționat disciplinar de instanța supremă.

„Procurorul şef al DNA s-a exprimat în sensul combaterii efectelor negative în planul imaginii si credibilităţii instituţiei, generate de Decizia CCR 68/2017, prin instrumentarea urgentă a unor dosare „cu miniştri”, de impact mediatic, şi-a exprimat dezacordul cu privire la caracterul legal, definitiv şi general obligatoriu al Deciziei CCR 68/2017 şi a folosit exprimări inadecvate la adresa Curţii Constituţionale şi a unui judecător al Curţii Constituţionale, inducând ideea în cadrul opiniei publice că unul din criteriile în funcţie de care se prioritizează soluţionarea dosarelor este impactul mediatic al acestora şi calitatea oficială a persoanelor cercetate”, a precizat Inspecția Judiciară, în ianuarie 2018.

Potrivit sursei citate, Kovesi a folosit faţă de colegii procurori un ton superior şi agresiv, inadmisibil în raport cu standardele minimale de etică şi deontologie ale unui magistrat, de natură a genera în rândul opiniei publice un sentiment de indignare şi a unui dubiu legitim cu privire la respectarea principiilor supremaţiei Constituţiei şi a legilor, precum şi a imparţialităţii procurorilor.

Cel de-al doilea raport a fost întocmit deoarece, potrivit Inspecției Judiciare, Laura Codruța Kovesi nu a respectat confidenţialitatea lucrărilor şi a inserat într-un comunicat de presă pasaje din discuţii ce vizau dosarul familiei Cosma, acestea fiind probe în respectiva cauză.

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.