Localnicii din Cireșoaia, comuna Braniștea, patria cireșelor din Transilvania, au rămas cu doar 30 la sută din producția din acest an din cauza frigului care a avut loc în primăvară. Puținele cireșe rămase sunt extrem de scumpe, iar Festivalul Cireșelor a fost anulat.

Frigul din primăvară a afectat producția de cireșe din localitatea Cireșoaia, care este acum la doar 30 la sută față de anii trecuți, anul acesta oamenii preferând să le vândă direct în curți, fără să trimită la export sau către comercianții autohtoni.

Dacă le vând, din curțile localnicilor din Cireșoaia cireșele pleacă cu 5 lei/kg, iar în piețele din Bistrița delicioasele fructe se vând chiar și cu 16 lei, în funcție de soi și mărime.

“A fost foarte prin frig în primăvară și din acest motiv producția de cireșe este foarte afectată. Este vorba despre cireșele care se coc acum, în această perioadă. Sunt foarte foarte puține așa că oamenii nu mai dau nici la export și nu mai vin nici comercianții din țară. Nu au fost trimise cireșe nici la export și nici în țară. Veneau comercianți de la Bacău, de la București pentru a prelua cireșele și a le vinde în piețe, însă sunt puține și scumpe așa că au renunțat să mai vină la Cireșoaia pentru a achiziționa fructe. O familie vine acum seara cu 20-30 de kilograme de cireșe, iar în alți ani aduna o tonă”, a declarat, pentru corespondentul MEDIAFAX, primarul comunei Braniștea, Martonos Tamas.

Pentru că producția de cireșe este mică, autoritățile locale și sătenii au decis să anuleze în acest an Festivalul Cireșelor, o tradiție din 1893, care ar trebui să aibă loc în ultima săptămână din luna iunie. Pentru organizarea Festivalului Cireșelor fiecare familie din sat dona 10 kilograme de cireșe, iar vizitatorii care plăteau o taxa modică de acces puteau să se înfrupte pe săturate din peste 40 de soiuri de cireșe aduse de localnici la festival.

În urmă cu 10 ani a mai fost o situație similară în zonă, cireșele fiind puține și foarte scumpe după ce frigul a afectat cele peste 300 de hectare de teren pe care sunt plantați cireși în localitate.

“Nu mai facem anul acesta festivalul deoarece cireșele sunt puține și oamenii preferă să le vândă. În 2006 am avut o situație de acest gen, când a fost foarte frig și am anulat și atunci Festivalul Cireșelor”, a adăugat primarul Martonos Tamas.

În anii buni sătenii din Cireșoaia reușesc să câștige din cireșe suficienți bani pentru a-și întreține familia până în primăvara viitoare când se coc din nou delicioasele fructe. Încă din anul 1800 cireșele sunt cultivate în mica localitate din Bistrița-Năsăud, la aceasta oră existând livezi care se întind pe o suprafață de peste 300 de hectare, din peste 40 de soiuri.

În Cireșoaia nu există familie care să nu aibă câțiva cireși care să îi asigure un venit sigur vară de vară. Cel care a reușit să îi convingă pe săteni să planteze cireși a fost un preot din localitate care, în urmă cu 100 de ani, îi obliga pe tineri să planteze un cireș înainte de a-i cununa.

Sursa: Mediafax

SHARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.