Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), Raed Arafat, a declarat că Protecţia Civilă Europeană se pregăteşte pentru un eventual val doi al pandemiei de COVID-19, însă nu se ştie dacă acesta va fi mai puternic sau mai slab decât cel din prezent.

„Protecţia Civilă Europeană, cu care am avut astăzi şedinţa prin videoconferinţă… Ne pregătim clar pentru valul doi. Că va fi mai puternic decât acesta, va fi mai slab decât acesta, nu poate nimeni să spună. Cei care se aşteaptă să venim şi să spunem staţi liniştiţi, nu va fi nicio problemă, înseamnă că se aşteaptă la o declaraţie total neprofesionistă. Cine ne atacă pentru că spunem că urmează poate un val doi înseamnă că nu înţelege cu ce ne confruntăm”, a spus Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, în cadrul unei emisiuni la Antena3.

Șeful DSU a precizat şi în ce fel trebuie să se pregătească autorităţile pentru eventualitatea în care va exista un val doi al pandemiei.

„Noi avem obligaţia acum, mai mult, să ne pregătim, să ne pregătim stocurile, să nu ne luaţi dumneavoastră la întrebări în luna septembrie sau octombrie că de ce nu suntem pregătiţi. Avem obligaţia acum, mai mult, să ne pregătim, să ne pregătim stocurile. Ce nu am făcut în ani de zile acum e momentul să facem. Noi trebuie să vedem ca stocurile strategice să ajungă la un nivel la care, dacă intrăm într-o situaţie în care am intrat acum aproximativ trei luni, să fim mult mai bine pregătiţi”, a declarat Arafat.

Tocmai în eventualitatea apariţiei unui nou val al pandemiei, nu trebuie renunţat la toate măsurile de siguranţă, a mai spus şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă.

„Dacă apare valul doi, e clar că anumite măsuri vor trebui luate şi adaptate. Poate dacă ne pregătim mai bine, nu trebuie să luăm măsuri atât de dure pe cât am luat. Asta o să vedem, dar o formă de stare de alertă, ca să punem să mergem mai departe, va trebui. Care va fi conţinutul ei, cum va fi conţinutul ei, care sunt lucrurile care pot fi şi nu sunt necesare în această fază, se poate discuta la nivel politic să se ajungă la o înţelegere”, a precizat acesta.

VIAtenews
SURSĂmediafax
SHARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.