Preşedintele şi rectorul fondator al Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad, Aurel Ardelean, a declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX, că se fac percheziţii la universitatea pe care o conduce, vizat fiind învăţământul medical.

Prof.univ.dr. Aurel Ardelean, rectorul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad a declarat că anchetatorii au cerut în timpul percheziţiilor documente de înregistrare ale studenţilor, documente de examen şi alte tipuri de documente, toate acestea fiind puse la dispoziţie. Ardelean a precizat că percheziţiile vizează facultăţile cu profil medical.

„Am pus la dispoziţia organelor care au făcut descinderea la universitatea noastră toate documentele şi toate dosarele care ni s-au solicitat privind desfăşurarea unor examene. (…) Dacă sunt ceva abateri, aşteptăm rezultatul anchetei, fiindcă suntem o universitate care dorim eliminarea oricărei forme de manifestări neetice din cadrul învăţământului superior. (…) S-au cerut documente de înregistrare a studenţilor, documente de examen şi alt tip de documente pe care secretariatele facultăţilor le-au pus la dispoziţie. Noi am dat acordul nostru secretarilor să pună la absolut totul la dispoziţie. Sunt vizate anumite specializări, deocamndată este vizat învăţământului medical”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, preşedintele şi rectorul fondator al Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad, prof.univ.dr. Aurel Ardelean.

Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” are, în structură, Facultatea de Medicină, Facultatea de Medicină Dentară şi Facultatea de Farmacie.

Totodată, Facultatea de Teologie şi Facultatea de Ştiinţe ale Educaţiei, Psihologie şi Asistenţă Socială din cadrul Universităţii Aurel Vlaicu, din Arad sunt vizate de percheziţiile procurorilor, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse din rândul anchetatorilor.

Conducerea celor două facultăţi de stat au pus la dispoziţie documentele solicitate de procurori.

Reprezentanţii Universităţii „Aurel Vlaicu” din Arad au transmis, miercuri, un comunicat de presă, prin care anunţă că regretă suspiciunea care planează asupra unor cadre didactice din universitate şi că cei găsiţi vinovaţi vor răspunde pentru faptele lor.

„Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în baza unui mandat, au efectuat percheziţii la două corpuri de clădire ale universităţii”, se arată într-un comunicat de presă remis, miercuri, de reprezentanţii Universităţii „Aurel Vlaicu” din Arad. Regretăm suspiciunea care planează asupra unor cadre didactice din universitatea noastră, dar suntem convinşi că cei găsiţi vinovaţi vor răspunde pentru faptele lor. Vrem să asigurăm opinia publică de faptul că Universitatea Aurel Vlaicu din Arad condamnă orice fel de acte de corupţie şi va fi întotdeauna un partener al organelor judiciare pentru eliminarea oricăror suspiciuni legate de universitatea noastră”, se arată în comunicatul de presă citat.

Parchetul General face, miercuri dimineaţa, 106 percheziţii la cadre didactite şi studenţi din cadrul a două universităţi într-un dosar numit „Diplome de licenţă fără studii”.

Anchetatorii susţin că mai mulţi studenţi străini ar fi plătit să promoveze examenele la Universitățile “Vasile Goldiş” şi “Aurel Vlaicu”, din Arad. 36 de persoane sunt cercetate.

„Mai multe cadre didactice din cadrul unor instituții de învățământ superior desfășoară activități ilegale constând în pretinderea și primirea unor foloase necuvenite (bani și bunuri materiale) cu ocazia organizării și susținerii de către studenți a examenelor la diferite discipline (susținute chiar în afara perioadei de examinare) și/sau cu ocazia susținerii examenelor de licență. Probatoriul a relevat că unii studenți străini, înscriși la grupe ce urmează cursurile în limba română, nu cunosc/nu înțeleg limba română și totuși sunt promovați, în schimbul unor sume de bani, la toate examenele anuale”, transmit procurorii printr-un comunicat de presă.

Potrivit sursei citate, ancheta a scos la iveală mai multe modalităţi în care studenţii erau ajutaţi în schimbul banilor. Aceştia ar fi primit în timpul examenelor susţinute online răspunseurile corecte la testele grila, „fiindu-le trimise pe telefoanele mobile de către informaticienii instituției de învățământ, prin mesaje text (SMS). În alte situaţii, li s-ar fi mărit notele,”prin accesarea ilegală de către informaticienii din respectivele instituții, a softului creat pentru evidența situațiilor școlare, având drept consecință promovarea”. În unele cazuri, informaticienii interveneau în contul electronic al studentului şi modificau răspunsurile testului online, astfel încât acesta să fie promovat.

Procurorii susţin că studenţii ar fi achiziţionat, direct de la profesori, lucrări de licenţă, având inclusiv prezentările în format power point necesare pentru susținerea lucrării în fața comisiei de examinare.

„Din probatoriul administrat a reieșit că în respectivele instituții de învățământ superior s-au constituit rețele infracționale din care făceau parte cadre didactice, secretare și alte categorii de personal nedidactic, precum și foști absolvenți, cu rolul de a intermedia traseul banilor de la student la profesor/informaticieni contra unor comisioane, în vederea promovării frauduloase a studenților. Totodată, în acest mecanism, studenți care au dat bani profesorilor pentru promovarea unor examene, în special cei care cunosc limba română, devin la rândul lor intermediari pentru alți colegi”, arată parchetul.

O modalitate de a intra în posesia banilor ce sunt oferiți în schimbul promovării examenelor este aceea de a-i lăsa la unele puncte de schimb valutar ai căror administratori sunt în relații de prietenie cu cadrele didactice, explică procurorii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.