Deputatul PNL Florin Roman a declarat, luni, că va cere Biroului Politic la PNL să susțină desființarea inspectoratelor școlare, afirmând că sunt ”armate de politruci” care ”îngroapă învățământul”, precizând că i-au fost transmise procese verbale potrivit cărora sute de școli vor fi închise.

”Astăzi voi propune colegilor mei din Biroul Executiv (…) să desființăm inspectoratele școlare. Foarte mulți profesori ne-au scris. Ei își mănâncă nervii la catedră, își fac treaba foarte bine, iar în inspectorate stau armate de politruci, toți numiți politic, care în loc să ajute învătâmântul județean, îl încurcă și îngroapă”, a declarat deputatul PNL Florin Roman.

Florin Roman a afirmat că ministrul Educației, Liviu Pop, ”minte de îngheață apele”.”Ministrul Genunche a scos din circuit primari iși operatorii, a lăsat doar directorii de școli care sunt chemați la inspectorate și sunt amenințați să reducă costurile altfel vor pleca acasă. Printre măsurile propuse de inspectorate se numără desființarea totală a unităților școlare, desființarea parțială a ciclului primar sau gimnazial, neprimirea dosarelor de gradații de merit și alte măsuri pentru reducerea costurilor”, a spus deputatul PNL.

Roman a spus că primăriile și consiliile locale pot face o propunere, însă, nicio măsură nu poate fi luată fără avizul inspectoratului școlar județean.

”Sunt sute de procese verbale cu propuneri ale consiliilor de administrație, care sunt publice, (..), iar această încercare nerușinată de a arunca vina pe primari este o minciună patentată a domnului ministrul Liviu Marian Pop Genunche”, a spus Roman.

Liberalul a precizat că inspectoratele școlare transmit propunerile către Ministerul Educației Naționale, care le avizează și aprobă cifrele naționale de școlarizare prin HG.

Ministrul Educației, Liviu Pop, a declarat, luni, la Târgu Jiu, că declaraţia deputatului PNL Florin Roman, care a spus că majoritatea PSD și ALDE se pregătește să închidă în jur de 1.000 de școli, este o minciună. Pop crede că deputatul liberal ”vrea să iasă în evidență”.

Liviu Pop a declarat, duminică, la Realitatea TV, că va demsiona dacă se va închide vreo școală.

”Îmi dau demisia dacă se închide vreo școală. Consiliul local aprobă școlile, nu ministrul”, a spus Pop.

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.