Rusia îşi rezervă dreptul de a adopta măsuri de retorsiune faţă de sancţiunile Uniunii Europene, dar menţine interesul pentru dezvoltarea cooperării cu Blocul comunitar, a anunţat vineri seară Ministerul rus de Externe.

“Decizia Bruxellesului (…) este profund regretabilă. Considerăm această măsură, luată la iniţiativa Berlinului, drept neprietenoasă şi nejustificată. Responsabilitatea pentru această decizie, inclusiv în privinţa potenţialelor cheltuieli pentru Siemens şi alte companii germane şi europene active în Rusia, aparţine în totalitate părţii europene şi Guvernului german”, precizează Ministerul rus de Externe.

“Motivele pentru impunerea de noi măsuri restrictive împotriva ţării noastre sunt create artificial, astfel că ne reservăm dreptul de a reacţiona. În pofida acestei situaţii, reiterăm interesul de a menţine şi a dezvolta cooperarea economică, atât cu Germania, cât şi cu Uniunea Europeană. Rămânem fideli obligaţiilor asumate”, precizează Administraţia Vladimir Putin.

Uniunea Europeană a impus, vineri, noi sancţiuni împotriva Rusiei, vizând un membru al Guvernului de la Moscova şi trei companii care au transferat în Crimeea patru turbine de gaze fabricate de grupul german Siemens.

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.