Peste 100 de elevi care învață într-o școală din Timișoara nu primesc note, teme pentru acasă și nici premii la finalul clasei, fiind înscriși în alternativa educațională Step by Step, dezvoltată în SUA, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Copiii înscriși la Școala Generală Nr. 20 din Timișoara, care aparține de Colegiul Tehnic Electrotimiș, în clasele pregătitoare I, II, III și IV învață ca în unele unități de învățământ din America. Nu trebuie să-și care ghiozdanul plin cu manuale și caiete la școală, pentru că nu primesc teme pentru acasă.108 elevi studiază în cele cinci clase Step by Step (Pas cu Pas – n.r.), o alternativă educațională la clasele tradiționale din școlile din România, unde învățătorii nu au catalog la îndemână și nici pix roșu.

Dana Vicaș este învățătoare în clasele Step by Step de 21 de ani, încă din momentul în care această alternativă educațională copiată din America a fost introdusă în școlile din Timișoara. Alternativa educațională a fost adusă în România în urmă cu 26 de ani de către Fundația Soros România, iar în anul 1998 a fost preluată de ONG-ul Centrul Step by Step pentru Educație și Dezvoltare Profesională.

“Step by Step a intrat în România ca o alternativă socială, pentru părinții care muncesc. Asta pentru că în clasele din această alternativă educațională programul este de opt ore pe zi, iar părinții care nu-și permiteau să plătească o bonă sau să dea copilul la un after school, aveau posibilitatea de a-l înscrie la Step by Step”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Dana Vicaș, care este coordonatorul claselor Step by Step de la Școala Generală Nr. 20, aflată în Ciarda Roșie.

Între timp, tot mai mulți părinți au început să devină interesați de modul de predare din clasele Step by Step. În clasele alternativei educaționale nu există bănci, ci copiii sunt împărțiți pe mese, numite centre de studiu, astfel că lucrează în grupuri mici. De altfel, mobilierul din lemn are dimensiunile potrivite pentru nivelul de vârstă și este distribuit în clasă. Mai mult, niciun elev nu este trecut la tablă.

Predare prin joc

“Programul este de la 08.00 – 16.00, cu o masă de prânz, servită în sala de mese a școlii de la 12.30 până aproximativ la ora 14.00. Avem doar clase Step by Step, iar în fiecare clasă sunt două cadre didactice calificate care predau. Toți învățătorii avem studii superioare, precum și cursuri în alternativa educațională Step by Step”, a explicat Dana Vicaș.

Programa școlară pentru clasele 0 – IV este identică cu cea din învățământul tradițional, alternativa Step by Step fiind acreditată și autorizată de Ministerul Educației, dar diferența constă în modul de predare.

“De la 08.00 la 09.00, programul începe cu întâlnirea de dimineață, așa se numește prima oră din zi, care se împarte pe momente. Primul este mesajul zilei. Poate să fie legat de ceea ce se predă în ziua respectivă nou sau poate fi legat de un eveniment din ziua respectivă, iar de la acel mesaj tu pornești ziua”, detaliază coordonatorul claselor Step by Step din unitatea de învățământ din Ciarda Roșie.

Apoi urmează rubrica noutăți, în care elevii se pot înscrie pentru a povesti dacă vor o experiență interesantă trăită cu o zi înainte sau în dimineața respectivă. După rubrica noutăți, învățătorul le descrie elevilor agenda zilei, care reprezintă, de fapt, orarul din ziua respectivă, iar clasa este împărțită pe mese, numite centre de interes, la care stau maxim șase elevi, și în care se prezintă o disciplină sau o arie curriculară. Astfel, este realizat centrul de alfabetizare, de matematică, de științe, de artă, de materiale de construcție și de joc. Pe parcursul unei zile, copiii se rotesc, astfel că ajung la toate centrele de activitate pe parcursul unei zile.

“Nu spunem că facem temele. Dacă nu am reușit să terminăm sarcinile de lucru de la centre, le putem continua după-amiaza, pentru că nu toți elevii lucrează în același ritm. Dacă am terminat sarcinile de dimineață, primim sarcini suplimentare, pe fișa individuală. După-amiaza se mai poate face un curs de dans, de muzică, educație fizică. Încercăm să avem activități mai relaxante și activități de muncă, și de așa-zise teme, doar dacă avem ceva de continuat de dimineață sau vrem să muncim în plus. Noi nu le spunem teme, ci le spun hai să mai facem ce am început azi-dimineață, să consolidăm, să văd eu cât de bine ați priceput voi. Cumva duși de nas să mai facem și după-amiaza câte ceva”, a afirmat Dana Vicaș.

Cei doi învățători lucrează în fiecare clasă timp de șase ore, pe schimburi, de la 08.00 la 14.00 și de la 10.00 la 16.00, astfel că timp de patru ore se ocupă de elevi împreună, fiind împărțiți pe centre.

“Nu avem catalog”

“Copiii nu-și duc cărțile și caietele acasă, doar în weekend își iau anumite lucruri, pentru că primesc niște teme în completare. Evaluarea se face la fel ca în tradițional, pentru că și programa este aceeași, iar testele sunt pe punctaje. Însă ei nu primesc note în cursul anului, nu primesc calificative, nu avem catalog, ci elevii primesc fel de fel de alte recompense. Încercăm să-i recompensăm atât verbal, prin laude, prin aplauze, cât și cu diferite abțibilde, o bombonică, o caramea când sunt mici. Când sunt mari, toată recompensa ține de lauda noastră. Ce avem este un caiet de evaluare în care sunt trecute competențele pe care ei trebuie să le îndeplinească la sfârșit de semestru. Acolo bifăm dacă au fost achiziționate sau nu competențele: îi lipsește exercițiul x la tabla înmulțirii, nu reușește să recunoască substantivul, etc. Trebuie să scrii punctual la ce anume nu se descurcă, iar aceste lucruri sunt între noi și părinți, nu se trec niciunde. Toate testele și materialele făcute de copii sunt adunate în niște portofolii, care ajung destul de des acasă și părinții văd ce au mai muncit copiii lor”, a explicat învățătoarea Dana Vicaș.

Potrivit coordonatorului claselor Step by Step de la Școala Generală Nr. 20 din Timișoara, niciun învățător nu folosește culoarea roșie atunci când corectează o lucrare, pentru că se consideră că roșul “îl inhibă pe copil și creează o stare de panică, de teamă”. De asemenea, în clasele din această alternativă educațională nu se merge deloc pe ierarhizarea elevilor, astfel că nu se acordă premii.

“De ce să spun ăsta e cel mai bun și celălalt este cel mai prost. Trebuie să descoperim de fapt talentul copilului și să vedem ce înclinații are. Această înclinație trebuie scoasă în evidență în fața clasei. Tu ești foarte bun la matematică, iar tu ai pictat extraordinar. Nu îi dai în cap celui care nu e bun la matematică, dar e foarte bun la sport. Ei cresc și ș-așa își dau seama la un moment dat că ăla e mai bun și ăla e mai slab la una și la alta, dar nu-i lasi să-și vorbească urât unul altuia sau cumva să se simtă prost cel care nu se descurcă bine la una dintre discipline. Diplomă de absolvire a clasei primesc toți, dar fără să se scrie premiul, media”, detaliază Dana Vicaș.

Elevii care sunt înscriși în clasele Step by Step sunt evaluați și oral, pe “scaunul autorului”, aflat în fața clasei și pe care se așează cei care doresc să răspundă: citesc o compunere, prezintă un desen.

“De fapt, această alternativă educațională dezvoltă personalitatea copilului. Să nu mai aibă inhibiții, să nu existe ierarhizare, să nu se simtă prost unii față de ceilalți că unul e mai bun și altul e mai slab. Este important să se formeze grupul, care să fie compact. Părinții care se simt compatibili cu acest sistem îi dau aici, dacă nu, merg în tradițional, pentru că totuși avem mulți părinți tradiționaliști care, din păcate, caută ierarhizarea, premii și diplome. Din experiența mea în alternativa educațională, mi se pare că acești copii formați în Step by Step se acomodează foarte bine în gimnaziu, pentru că și-au format o personalitate, sunt independenți, lucrează sarcinile la mese singuri. Când profesorul le cere să rezolve o sarcină, ei nu mai stau să întrebe, pentru că știu de unde să caute. Dacă nu se descurcă undeva, au în dulapuri tot felul de materiale. Nu am înțeles un cuvânt la română, iau un dicționar și îl caută sau pe calculator. Se adaptează mai ușor și nu mai au acea inhibiție de a răspunde când sunt întrebați, pun întrebări dacă nu înțeleg, pentru că sunt învățați să dialogheze, să converseze de mici”, a conchis Dana Vicaș.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.