Sevil Shhaideh, ministrul demisionar al Dezvoltării, anunță că ia în calcul o plângere penală împotriva premierul Sorin Grindeanu, după declarațiile acestuia potrivit cărora PNLD2 risca să fie folosit politic.

”În acest moment am venit la minister pentru a verifica toate efectele juridice ale măsurii. Prin decizia sa, dorește blocarea fondurilor europene. Să nu uităm că mâine erau discuții cu reprezentanții Comisiei Europene. Sunt cu tot aparatul de specialitate pentru a vedea efectele juridice. Si cu avocații”, a declarat Sevil Shhaideh, la Antena 3.

Aceasta spune că este posibil să depună o plângere penală împotriva premierului.

”Nu permit unei persoane cu pregătirea domniei sale să facă acuzații de la un pupitru care nu îl mai reprezintă. Iau în calcul să fac o plângere penală împotriva sa. Grindeanu nu a știut nicio procedura a niciunui program, spune ca de cinci luni nu am făcut nimic, nu știe nici măcar când s-a terminat data de depunere, numărul lor”, a mai declarat ministrul demisionar al Dezvoltării.

Premierul Sorin Grindeanu a demis, duminică, toți secretarii de stat, secretarul general și pe secretarii general-adjuncți din Ministerul Dezvoltării, motivând că nu vrea ca PNDL 2 să fie folosit politic.

”Nu accept ca acest program (PNDL 2) să fie folosit în scopuri politice şi nu am de gând să tolerez aşa ceva şi tocmai pentru a înlătura orice umbră de îndoială (…) am semnat astăzi ordinele de demitere pentru toţi secretarii de stat din Ministerul Dezvoltării și Administrației Publice, pentru secretarul general şi secretarii generali adjuncţi. Am făcut acest demers pentru a bloca eventualele abuzuri și nu pentru a bloca programul”, a declarat Sorin Grindeanu.

Sursa: Mediafax

SHARE

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.