Simona Halep (3 WTA), a participat, marţi seară, la Cina Campionilor, organizată la Paris de Federaţia Internaţională de Tenis (ITF). Românca a primit premiul pentru cea mai bună tenismenă din 2018.

„Este o foarte mare onoare pentru mine să mă aflu aici. Este emoţionant şi vreau să savurez această seară. Cele mai bune amintiri ale mele sunt legate de anul trecut, am ridicat trofeul meu favorit (n. red. – la Roland Garros) şi mă bucur că m-am întors acum şi voi juca în sferturile de finală. E greu să mă gândesc la apărarea turneului, voi juca în runda următoare, iar apoi vom vedea.

A fost foarte important să câştig acel titlu de Grand Slam de anul trecut pentru că pierdusem trei finale înainte, iar acum sunt mai relaxată, atât pe teren, cât şi în afara lui”, a declarat Halep, la ceremonia care a avut loc la Paris.

Dacă pentru Simona Halep trofeul din partea ITF a reprezentat o premieră, Novak Djokovic a fost cel care a primit distincţia pentru a şasea oară în circuitul masculin.

La evenimentul care a avut loc în capitala Franţei, Halep a purtat o rochie neagră şi le-a transmis, ulterior, un mesaj fanilor săi de pe reţelele de socializare: „Sunt foarte onorată să primesc acest trofeu, înseamnă foarte mult pentru mine şi este o noapte pe care nu o voi uita. Darren (n. red. – Cahill) nu a fost în seara aceasta alături de mine, dar este parte din succesul obţinut, aşa că îi mulţumesc din nou”.

VIATenews
SURSĂMediafax
SHARE

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.