Jucătoarea de tenis Simona Halep a explicat, sâmbătă, evoluţia constratstantă a scorului şi a meciului cu rusoaica Daria Kasatkina, din turul trei de la Roland Garros, încheiat cu succesul româncei, în minimum de seturi, scor 6-0, 7-5.

“Am jucat cu adevărat bine la începutul meciului. Setul doi, din nou l-am început solid. Ea a revenit, însă, foarte puternic, iar nivelul meu de energie a scăzut. Forehand-ul mi-a funcţionat foarte bine, aşa că mă bucur că am reuşit să revin de la 3-5. Este plăcut să fii în turul patru, la Paris”, a declarat Simona Halep.

Ajunsă în a doua săptămână a competiţiei, Simona Halep, locul 4 WTA şi cap de serie numărul 3, se declară mulţumită.

“Acum mă simt destul de bine. Pot să alerg şi să patinez cum îmi doresc, în orice poziţie. Am încredere, am avut victorii foarte bune. Pot spune că sunt puternică pe teren, dar fiecare meci este dificil la acest nivel. Vreau doar să dau tot ce am mai bun în fiecare meci de aici”, a rezumat Simona Halep prima săptămână de întrecere de la French Open.

Jucătoarea antrenată de australianul Darren Cahill va juca luni în optimile de finală de la French Open, împotriva sportivei spaniole Carla Suarez Navarro (23 WTA).

Sursa: Mediafax

SHARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.