Simona Halep a trecut fără probleme de Naomi Osaka în turul secund al turneului WTA de la Roma, iar la final a ţinut să le mulţumească celor prezenţi în tribune pentru atmosfera pe care au creat-o în timpul partidei.

Românca a avut parte de o super-galerie la Foro Italico, mai mulţi compatrioţi venind să o susţină la debutul în ultima competiţie importantă înainte de Roland Garros: „Oamenii fac o atmosferă foarte frumoasă şi bineînţeles că orice atmosferă de acest fel mă ajută şi ajută orice jucător. E un teren deosebit, simţi publicul aproape şi o energie pozitivă. Simţi că oamenii iubesc sportul, iubesc să se uite la tenis şi asta îţi dă şi ţie energie.”, a fost referirea Simonei, care, apoi, s-a declarat mulţumită de nivelul de joc atins contra lui Naomi Osaka şi a evidenţiat importanţa game-ului al doilea din primul set: „Am jucat foarte bine azi, dar fiecare meci diferă, aşa că îmi propun să rămân concentrată pe ceea ce am de făcut la următorul meci. Dar nivelul a fost destul de bun azi. A fost un game foarte important (n. red – al doilea game al meciului, în care Simona a salvat patru mingi de break ale adversarei), mă bucur că am reuşit să-l câştig. Nu am cedat nicio minge şi asta a fost foarte important la târziu în meci. Am simţit că game-ul al doilea e foarte, foarte important, după aceea m-am relaxat mai mult şi am dat drumul la joc mai uşor”, a declarat Simona.

În optimi, românca va juca împotriva americancei Madison Keys, cap de serie numărul 13. Va fi a şaptea întâlnire directă dintre cele două sportive. Halep conduce detaşat duelul meciurilor directe.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.