Serviciul de Protecție și Pază transmite că instituția își păstrează neutralitatea în ceea ce privește factorii politici, ca răspuns la solicitarea transmisă de TENEWS cu privire la declarațiile președintelui PSD Liviu Dragnea, care l-a acuzat pe Lucian Pahonțu, șeful SPP, de implicare politică.

“Serviciul de Protecție și Pază își desfășoară activitatea conform legii. Ca întotdeauna Serviciul de Protecție și Pază îți menține neutralitatea în ceea ce privește factorii politici și nu comentăm afirmațiile făcute în spațiul public la adresa SPP”, se arată într-un răspuns al Serviciului de Protecție și Pază pentru Tenews.

Președintele PSD, Liviu Dragnea, i-a cerut marți șefului SPP, Lucian Pahonțu, într-o emisiune la România TV, să înceteze să mai convingă membri ai PSD ”să aibă gânduri de mărire”, Dragnea afirmând că Pahonțu este ”vestitorul de serviciu” de la Cotroceni.

Referindu-se la noul său dosar penal, Liviu Dragnea i s-a adresat, la un moment dat, șefului SPP. ”Eu merg în continuare, nu ezit. Nu merg cu bâta la mine, nu merg cu SPP-ul lui Pahonțu la mine… A propos, domnu Pahonțu, nu mai încercați la niciun membru PSD să-l convingeți să aibă gânduri de mărire. Ocupați-vă de SPP și de paza lui Iohannis! Un sfat prietenesc”, a spus Dragnea.

Întrebat dacă are informații că generalul Lucian Pahonțu este ”băgat în politică”, liderul PSD a spus: ”E demult băgat. E poștașul de serviciu, este vestitorul de serviciu de la Cotroceni. A fost al lui Băsescu, acum e al lui Iohannis.”

Dragnea a refuzat să dea detalii suplimentare legate de Pahonțu, dar a precizat că nu este singurul care are informații legate de implicarea acestuia în politică. ”Cei care mi-au spus, dacă vor să spună, or să spună”, s-a mărginit să spună Liviu Dragnea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.