Statele Unite au solicitat companiilor din domeniul petrolier din întreaga lume să renunțe la contractele pe care le au cu Venezuela pentru a evita eventuale sancțiuni, anunță Reuters.

Autoritățile de la Washington au impus, la începutul anului, noi sancțiuni împotriva industriei petroliere din Venezuela, însă unele companii au continuat să aprovizioneze țara cu combustibili din India, Rusia și din Europa. Venezuela are nevoie să importe benzină și alte diverse produse pentru a putea să își dilueze petrolul brut pentru a-l face adecvat pentru export, acesta fiind motivul pentru care Statele Unite doresc să limiteze cât mai mult posibil importurile de produse petroliere în Venezuela.

Departamentul pentru Controlul Activelor Străine (OFAC) din cadrul Trezoreriei SUA a anunțat în februarie că interzice utilizarea sistemului său financiar pentru afacerile petroliere cu Venezuela începând cu luna aprilie. Săptămâna aceasta, Departamentul de Stat a anunțat companiile că sancțiunile acoperă mai multe tipuri de tranzacții. Astfel, orice tip de comerț cu produse petroliere, direct sau indirect, va fi tratat ca o nerespectare a sancțiunilor.

Statele Unite au folosit din ce în ce mai des ideea aceasta. Secretarul de Stat Mike Pompeo a prezentat, la un eveniment desfășurat luna aceasta la Houston, o idee care ar presupune colaborarea cu companiile din domeniul energetic în scopul izolării Iranului și Venezuelei.

Exporturile de petrol ale Venezuelei au scăzut de la 1,5 milioane de barili pe zi la 920.000 de barili pe zi în prima lună de la impunerea sancțiunilor americane, potrivit datelor publicate de Refinitiv și de compania petrolieră de stat din Venezuela, PDVSA.

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.