Pe tronsonul kilometric 193-212, Medgidia – Murfatlar – Constanţa, al autostrăzii 2 Bucureşti – Constanţa şi pe autostrada 4 Ovidiu – Agigea, circulaţia rutieră se desfăşoară în condiţii de iarnă, respectiv ninsoare și strat subţire de zăpadă frământată, anunță Centrul Infotrafic al Poliției Române.

Drumarii acţionează cu utilaje pentru curăţarea carosabilului. Polițiștii le recomandă șoferilor, pentru a nu fi implicaţi în accidente rutiere, să nu pornească la drum cu autovehiculul neechipat corespunzător, să adapteze viteza de deplasare la condiţiile meteo-rutiere, să nu bruscheze comenzile maşinii şi să utilizeze cu precădere frâna de motor.

De altfel, Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare de vânt, ninsoare și răcire a vremii, valabilă până duminică, la ora 16.00. Potrivit meteorologilor, temporar se vor semnala precipitații slabe cantitativ în majoritatea regiunilor. Acestea vor fi predominat sub formă de ninsoare în Oltenia, Transilvania și pe arii restrânse în Muntenia, mai ales lapoviță și ninsoare în Dobrogea, Banat și Crișana, iar local la munte și în Moldova va ninge. Se va forma polei sau ghețuș.

Ninsori slabe cantitativ vor mai fi pe parcursul zilei de duminică pe litoral, sud-vestul Olteniei și sudul Banatului.

Duminică temperaturile maxime vor fi preponderent negative, iar nopțile de la începutul săptămânii viitoare vor fi geroase îndeosebi în nordul, nord-estul și centrul țării.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.