În ceea ce privește gradul de pregătire a economiei românești pentru intrarea în zona euro (ZE), România a făcut multe progrese din perspectiva convergenţei, potrivit unei cercetări prezentate marți, informează Executivul, într-un comunicat de presă.

„În cazul unei ţinte stabilite de 70% din media ZE19, România poate atinge acest nivel în 6 ani dacă înregistrează o rată de creştere medie de 4% pe an sau în 4 ani cu o rată de creștere de 5%”, se menționează în „Raportul de fundamentare”.

Raportul a fost realizat și prezentat de prof. univ. dr. Aura Socol, la o reuniune a Comisiei Naţionale de fundamentare a Planului naţional de adoptare a monedei euro, se mai scrie în comunicatul de presă al Guvernului.

Nivelul cel mai indicat pentru economia României, după cum rezultă din raportul citat, este scenariul în care România îşi propune să atingă 75% din media ZE 19. Acesta se poate realiza într-un interval de nouă ani, dacă se păstrează rata medie de creştere istorică de 4% pe an, sau în 6 ani în contextul unei creşteri cu o rată medie de 5% pe an.

Economia României a crescut cu 4,8% în anul 2016, cu 6,9% anul trecut și cu aproximativ 4% în primele șase luni ale acestui an, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.

În raportul citat, Aura Socol a prezentat trei scenarii care arată perioada de timp în care România ar putea ajunge la o masă critică de convergență reală și structurală de 70%, 75%, respectiv 80%, potrivit documentului de presă al Executivului.

Pentru aceste scenarii, ea a luat în calcul două rate de creştere medii anuale: o rată de creștere de 4%, plecând de la media ratelor de creştere PIB real din perioada 2000-2017; o rată mai optimistă, de 5%, plecând de la ipoteza că România îşi va îmbunătăţi contribuţia factorilor de producţie la creşterea potenţială şi că va implementa reforme structurale favorabile creşterii economice.

Pe parcursul dezbaterilor, membrii Comisiei Naţionale pentru euro au subliniat „faptul că perioada de până la adoptarea monedei euro va trebui să reprezinte o perioadă intensă de reforme, de dezvoltare şi modernizare pentru a se atinge pragurile de convergenţă reală”, conform comunicatului de presă al Guvernului.

O nouă reuniune a Comisiei Naţionale de fundamentare a Planului naţional de adoptare a monedei euro a avut loc marți, la Palatul Victoria, cu participarea preşedintelui Academiei Române, Ioan Aurel Pop, şi a guvernatorului Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu.

Din zona euro fac parte 19 state dintre cele 28 de state membre ale Uniunii Europene.

VIATenews
SURSĂMediafax
SHARE

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.