Partidele populiste au reuşit triplarea susţinerii electorale în Europa în ultimii 20 de ani, obţinând suficiente voturi pentru a deţine funcţii guvernamentale în 11 ţări şi contestând astfel ordinea politică pe continent, arată o analiză efectuată de experţi în colaborare cu ziarul The Guardian.

Conform studiului, efectuat în 31 de ţări europene, susţinerea electorală a partidelor populiste a crescut constant, mai ales pentru formaţiunile cu doctrine de dreapta, astfel că în prezent un sfert dintre europeni preferă mişcări politice de acest tip.

„Populismul tinde să considere politica drept o luptă între masele oamenilor de rând şi elitele viciate ori corupte, insistând că trebuie să triumfe mereu voinţa generală a oamenilor”, subliniază editorialiştii Paul Lewis, Seán Clarke, Caelainn Barr, Josh Holder şi Niko Kommenda, explicând că ziarul The Guardian adoptă definiţia clasică a populismului propusă de teoreticianul politic Cas Mudde. În opinia acestuia, populismul este combinat mereu cu o anumită ideologie de bază, de dreapta ori de stânga.

Datele relevă că populismul este în ascensiune cel puţin din anul 1998. În urmă cu două decenii, formaţiunile populiste erau în cea mai mare parte forţe politice marginale, reprezentând doar 7% din voturile din Europa. Însă, conform celor mai recente date electorale, un sfert din voturile europenilor sunt pentru partide populiste.

„Până recent, populismul era un fenomen politic marginal. Acum, a devenit principalul curent politic: unele dintre cele mai semnificative evoluţii politice – precum referendumul pro-Brexit şi alegerea lui Donald Trump preşedinte al SUA – nu pot fi înţelese fără a se ţine cont de ascensiunea populismului. Terenul care alimentează populismul a devenit mai fertil, iar partidele populiste sunt din ce în ce mai apte să culeagă roadele”, explică sociologul politic Matthijs Rooduijn, de la Universitatea din Amsterdam, coordonatorul actualului proiect de cercetare.

„Susţinătorii populismului afirmă că sunt apăraţi oamenii de rând de acţiunile în sensul atingerii intereselor unor grupuri, astfel că populismul ar fi o forţă vitală în orice democraţie. Însă criticii atrag atenţia că liderii populişti subminează frecvent normele democratice, fie prin afectarea activităţilor presei ori a justiţiei, fie prin încălcarea drepturilor minorităţilor”, notează cotidianul The Guardian.

Concluziile studiului, prezentate cu doar şase luni înaintea scrutinului europarlamentar, surprind ascensiunea unor lideri populişti de dreapta precum premierul ungar Viktor Orbán şi vicepremierul italian Matteo Salvini, dar şi a unor exponenţi de stânga care au avut succes în contextul crizei financiare, în principal în Grecia. Populismul a început să se răspândească în Europa la sfârşitul anilor 1990, luând amploare în Est în anii 2000. După criza financiară, curentul populist s-a transmis spre nordul Europei, iar în ultimii trei ani a ajuns în cele mai influente naţiuni vest-europene, observă autorii studiului, amintind că nu doar Europa se confruntă cu acest fenomen politic, în contextul în care politicieni populişti au ajuns la putere în India, Statele Unite, Brazilia, Mexic şi Filipine.

Originile populismului european sunt de câteva decenii – spre exemplu, Partidul Libertăţii din Austria a fost înfiinţat în 1956, obţinând aproximativ 20% din voturi în 1994. Acum, formaţiunea de extremă-dreapta face parte din coaliţia de guvernare. Partide populiste au avut succes în Norvegia, Elveţia şi Italia în anii 1990, iar acest curent politic a început să se răspândească din anul 2000 în Olanda, Franţa, Ungaria şi Polonia. Populismul cu accente antisistem a luat amploare în contextul crizei financiare izbucnite în 2008 şi al afluxului de imigranţi din 2015. Partidul antiausteritate Syriza a obţinut 27% şi ulterior 36% din voturi în alegerile din Grecia, formaţiunea Partidul Independenţei Marii Britanii (UKIP) a stimulat votul în favoarea Brexit, iar Marine Le Pen, din partidul Frontul Naţional, a ajuns în turul al doilea al scrutinului prezidenţial din Franţa. Partidul Alternativă pentru Germania (AfD) este prima formaţiune de extremă-dreapta care a ajuns după al II-lea Război Mondial să ocupe locuri în parlamentele din toate landurile germane şi să aibă peste 90 de reprezentanţi în Bundestag. În Italia, formaţiunea de dreapta Liga Nordului şi Mişcarea Cinci Stele (antisistem) sunt la guvernare, iar în Ungaria partidul de dreapta Fidesz deţine majoritatea parlamentară. Se observă şi o ascensiune a populiştilor de stânga, precum partidul spaniol Podemos şi mişcarea franceză Franţa Nesupusă.

„Există trei motive principale care au generat ascensiunea populismului în Europa: marea recesiune, care a stimulat crearea unor partide populiste de stânga în ţările sudice, aşa-numită criză a refugiaţilor, care i-a favorizat pe populiştii de dreapta, şi transformarea unor partide nonpopuliste în partide populiste – Fidesz (în Ungaria) şi Lege şi Justiţie (în Polonia)”, afirmă analistul Cas Mudde, profesor de Relaţii internaţionale la Universitatea din statul american Georgia.

„Succesul politicienilor din această categorie are foarte mult legătură cu abilitatea lor de a convinge publicul că nu aparţin sistemului politic tradiţional. În acest context, se prezintă ca fiind la fel ca oamenii de rând, adică nu fac parte din elitele corupte”, declară Claudia Alvares, profesor la Universitatea Lusofona din Lisabona. În opinia ei, reţelele de socializare online joacă un rol important în ascensiunea populismului, dat fiind că au un model algoritmic ce recompensează şi promovează mesajele contradictorii. „Furia pe care o mobilizează liderii populişti este alimentată prin mesajele difuzate în mediul online, deoarece reţelele de socializare sunt foarte permisive cu transmiterea emoţiilor. Rezultatul este amplificarea polarizării discursului politic şi jurnalistic”, subliniază Claudia Alvares, care nu a participat la proiectul cotidianului The Guardian.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.