Președintele Senatului Călin Popescu Tăriceanu a declarat miercuri că un coleg parlamentar i-a relatat discuția cu un procuror care spunea că arestările din ultima perioadă nu vor fi stopate până când nu este arestat un judecător.

“Modelul din Rusia este şi în România. Până şi intelectualii preferă o tăcere condamnabilă. Un parlamentar mi-a spus, astăzi, că un procuror a spus că, până nu se arestează un judecător, nu se vor stopa aceste achitări. Procurorul a spus asta în urma achitărilor pe bandă rulantă”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu, la România TV.

Șeful Senatului a mai spus că procurorul șef al DNA Laura Codruța Kovesi a călcat Constituția de două ori în picioare într-un an, iar “preşedintele României nu poate fi absent în aceste situaţii. Mai mult de atât, laudă procurorii”.

Cât privește legile Justiției, Tăriceanu susține că procurorii șefi trebuie numiți de către Consiliul Superior al Magistraturii. “Vreau să scoatem justiţia din factorul politic care este şi preşedintele”, a spus Tăriceanu.

De altfel, președintele Senatului l-a acuzat și zilele trecute pe șeful statului Klaus Iohannis de faptul că este beneficiarul statului paralel, având ca scop obținerea unui nou mandat la Cotroceni și “trecerea în uitare și prescrierea ilegalităților comise în perioada când deținea funcția de primar al Sibiului”.

VIATenews
SURSĂMediafax
SHARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.