În perioada 12-17 noiembrie, o delegație condusă de Călin Popescu Tăriceanu se va afla într-o vizită oficială, la Seul, Republica Coreea, la invitația președintelui Adunării Naționale a Republicii Coreea, Moon Hee-sang, cu ocazia sărbătoririi a 10 ani de la semnarea Parteneriatului Strategic.

Vizita a fost aprobată luni, în cadrul Biroului Permanent al Senatului.

Potrivit Memorandumului Intern prezentat în ședința Biroului Permanent, vizita are ca obiectiv dezvoltarea cooperării parlamentare.

„În perioada 12-17 noiembrie a.c va avea loc vizita oficială la Seul, Republica Coreea, a unei delegații conduse de către domnul Călin Popescu Tăriceanu, președintele Senatului, la invitația domnului Moon Hee-sang, președintele Adunării Naționale a Republicii Coreea. Vizita are loc sub auspiciile sărbătoririi a zece ani de la semnarea Parteneriatului Strategic și are ca obiectiv dezvoltarea cooperării parlamentare. În acest sens, domnul președinte va fi însoțit de reprezentanți ai tuturor Grupurilor politice din Senatul României. Totodată, vizita âși propune să contribuie la impulsionarea relațiilor economice româno-coreene și include o importanță delegație de oameni de afaceri și reprezentanți ai unor comisii județene care dispun de parcuri industiale, cu scopul atragerii de investiții, inclusiv în contextul relocării firmelor coreene post Brexit”, se arată în scrisoarea aprobată în BP.

Potrivit sursei citate, cheltuielile necesare cazării vor fi suportate de Coreea, iar cheltuielile pentru deplasare vor fi suportate de membrii delegației oamenilor de afaceri și reprezentanții comisiilor județene.

Delegația română va fi formată din președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, senatorul PSD Nicolae Avram, senatorul PSD Gheorghe Marin, liderul grupului ALDE din Senat, Daniel Zamfir, senatorul PNL Ioan Cristina, senatorul UDMR Fejer Laszlo-Odon si senatorul USR George Maurissi.

Delegația oficială va fi însoțită de consilierul diplomatic al Cabinetului Președintelui, Gruia Jacotă, consilier la Cabinetul Președintelui Marian Oancă și consilierul parlamentar DGCPE Marcel Pițigoiu.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.