În noaptea de Joimari, oamenii dintr-un sat din Dolj cred că se deschid mormintele, cerul, Iadul și Raiul, iar cei morți se întorc la casele lor să petrească Paștele alături de cei dragi. Ei aprind focuri mari și stau în jur, amintindu-și de cei plecați, păstrând, astfel, un obicei unic.

În satul Salcia, comuna Argetoaia, din județul Dolj, în Joia Mare, din Săptămâna Patimilor are loc un obicei unic, de pomenire a morților.

Ritualul „Focurilor din Joia Mare“ este păstrat de cele câteva sute de săteni, care încă de la patru dimineaţa, aprind focuri din coceni de porumb şi vreascuri uscate în faţa caselor, în grădini sau la morminte și se adună în jurul flăcărilor pentru a-şi aminti de cei dispăruţi din lumea celor vii, pentru a-i plânge și pentru a-i chema înapoi să vadă ce s-a mai întâmplat cu familiile şi apropiaţii lor.

Se spune că, în noaptea de Joimari, se deschid mormintele, cerul, uşile Raiului şi ale Iadului, iar spiritele celor morţi se întorc la casele lor spre a petrece Sărbătorile Pascale printre cei vii.

Morţii reveniţi pe la vechile lor locuinţe rămân printre ai lor până la Înălţarea Domnului Iisus Hristos, zi în care se fac pomeni, iar aceştia se întorc de unde au venit, luând colacul şi oala cu apă pe care le-au primit de pomană, potrivit obiceiului păstrat de sute de ani.

„Întrucât la Joia Mare, când sosesc morţii, nu este atât de cald se aprind focuri pentru fiecare mort, în curţile sau grădinile caselor, pe mormânt sau lângă mormânt, sau pentru toţi morţii laolaltă, în curtea bisericii sau la cimitir. „Focurile morţilor” încearcă să menţină un echilibru între lumea celor vii şi lumea celor morţi.”, a spus Amelia Etegan, directorul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Dolj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.