Pregătirile pentru vizita Papei Francisc sunt pe ultima sută de metri în Șumuleu Ciuc, Blaj și Iași. Autoritățile au reabilitat parcuri și drumuri, iar la Blaj a fost construit un tron special pentru Sfântul Părinte. La Șumuleu Ciuc este așteptat și președintele Ungariei, Ader Janos.

Un tron arhieresc din lemn, aur și catifea albă a fost construit special pentru vizita Papei Francisc, din 2 iunie, de la Blaj. Organizatorii vizitei spun că acesta are semnificații spirituale și simbolice.

„Tronul pe care va sta Sfântul Părinte este din lemn autentic, cules din arhitectura pușcăriilor de la Sighet și Gherla, iar designul face trimitere la calvarul detenției, la suferința și la moartea pentru Hristos”, susțin organizatorii vizitei Papei.

Potrivit acestora, aurul reprezintă „omagiul și închinarea în fața lui Dumnezeu”, iar catifeaua albă reprezintă „puritatea cugetului și a simțirii creștine”.

Tronul arhieresc pe care va sta Papa Francisc pe Câmpia Libertății a fost construit de Andu Mărginean, originar din Sibiu, absolvent al Universității de Artă București.

Pe Câmpia Libertății din Blaj, Papa Francisc va oficia Liturghia de Beatificare a celor șapte Episcopi greco-catolici martiri în timpul regimului comunist din România.

La rândul său, Gheorghe Rotar, primarul din Blaj, a declarat că pregătirile pentru eveniment sunt în grafic, cele trei locuri de parcare amenajate la intrările în oraș dinspre Alba Iulia, Târgu Mureș și Sibiu sunt aproape finalizate, iar la amenajarea scenei de pe Câmpia Libertății se lucrează la finisaje.

„Pregătirile sunt în grafic, deși am întâmpinat dificultăți foarte mari din cauza condițiilor meteo. Parcările sunt deja pregătite în proporție de 90%, Câmpia Libertății undeva la 80%, dar cele trei zile rămase ne vor permite, sper din suflet, să primim cei peste 50.000 de pelerini și, bineînțeles, pe Sanctitatea Sa, împreună cu însoțitorii, în cele mai bune condiții. Sper din tot sufletul ca această manifestare să fie una de mare ținută, sper să ne ajute și vremea și cel mai mult doresc să fie fără incidente. Fac apel la cei care vor veni să ne aplecăm asupra celor sfinte și să lăsăm alte dispute pentru alte perioade și în alte momente”, a declarat primarul.

El a mai precizat că în oraș s-au mai făcut și reparații la drumuri, au fost reabilitate parcurile și s-au făcut aranjamente florale în culorile papale.

Potrivit organizatorilor evenimentului, pe Câmpia Libertății vor exista puncte de prim ajutor și toalete ecologice. Pentru ca fiecare pelerin să poată urmări în condiții foarte bune programul cultural-religios, organizat în intervalul orar 08.00-10.15, precum și Sfânta Liturghie de la ora 11.00, pe Câmpia Libertății vor fi montate opt ecrane de mari dimensiuni.

Cei care nu au invitații la acest eveniment, vor putea urmări toate aceste momente pe un ecran instalat în Piața 1848, la intersecția cu strada Astra.

Pelerinii interesați de cărți, obiecte religioase, suveniruri, le vor putea achiziționa de la standul editurilor autorizate pentru acest eveniment, care vor amplasate în Piața 1848 și în zona punctelor de acces de pe Câmpia Libertății.

Pelerinii care vor sosi la Blaj vor avea la dispoziție o zonă de alimentație publică care va fi amenajată în Parcul Avram Iancu, standurile cu mâncare fiind amplasate pe aleile celui mai mare parc din municipiu, unde se vor comercializa doar produse alimentare, apă și băuturi răcoritoare.

În ziua de 2 iunie 2019, va fi interzis consumul băuturilor alcoolice, precum și comercializarea acestora, în zona centrală a municipiului Blaj şi în toate locaţiile vizate de vizita Sanctităţii Sale Papa Francisc.

„În ziua de 2 iunie 2019, totul va fi organizat pentru ca fiecare pelerin să se simtă ca acasă, să se bucure din plin de întâlnirea cu Sfântul Părinte, precum şi de beatificarea celor şapte episcopi care s-au jertfit pentru apărarea credinţei şi a dreptului la existenţă a Bisericii Greco-Catolice din România”, au transmis reprezentanții bisericii.

Papa va fi transferat cu elicopterul de la Sibiu la Blaj, unde va avea loc Liturghia cu Beatificarea celor 7 episcopi greco-catolici martiri pe Câmpia Libertăţii, la ora 11.00.

Pregătirile sunt pe ultima sută de metri și la Șumuleu Ciuc, unde sâmbătă, Papa Francisc va oficia o slujbă de Liturghie la Sanctuarul Marian de la Șumuleu Ciuc, județul Harghita, unde sunt așteptați peste 180.000 de pelerini. Și președintele Ungariei, Ader Janos, va fi prezent, sâmbătă, la Șumuleu Ciuc.

Preotul romano-catolic Veres Stelian, membru în comitetul de organizare a vizitei Suveranului Pontif la Șumuleu Ciuc, a declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX, că pregătirile se află pe ultima sută de metri și sunt în grafic.

„Așteptăm 110.000 de pelerini înregistrați oficial, la care se adaugă alți peste 70.000 fără bilet, care pot intra în zona în care se va oficia Sfânta Liturghie. Slujba va putea fi urmărită și pe ecrane uriașe amplasate în sectoarele în care vor intra pelerinii. La slujbă va asista și președintele Ungariei, Ader Janos, care a confirmat prezența la Șumuleu Ciuc. De asemenea, a fost amplasată în zonă și o poartă secuiască din lemn în amintirea vizitei Papei Francisc. Pregătirile sunt pe ultima sută de metri, totul decurge normal, suntem în grafic”, a spus Veres.

Papa Francisc va ajunge sâmbătă și la Iași. Primarul Mihai Chirica a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că sunt asigurate toate măsurile necesare pentru a putea permite pelerinilor și vizitatorilor să intre în oraș, să-și poată parca autocarele, să ajungă la locul de desfășurare a evenimentului și să se și întoarcă la casele lor.

„Avem pregătit tot planul de măsuri, în ceea ce privește interdicțiile care vor fi, să spunem, necesare pentru pregătirea acestui moment. Nu am exagerat, în sensul că femeile cu copii vor putea să aibă asupra lor căruțul cu care să își transporte copiii, apă, suc, ceai, ce consumă acel copil, umbrele de dimensiuni rezonabile, bagaje, de asemenea, de mici dimensiuni, și tot ce ar mai fi necesar pentru o ședere cât mai blândă în acea zi. În caz de ploaie, am pregătit și 30.000 de pelerine, va fi cel mai mare eveniment public din Iași, în același timp și în același loc, dintotdeauna”, a spus Chirica.

Până miercuri, numărul de persoane înregistrate a depășit 75.000. Autoritățile au amenajat și sectoare dedicate celor care nu vor intra în mod obligatoriu prin filtrele de control, dar vor putea participa la acest eveniment urmărindu-l pe ecrane de proiecție în proximitatea zonei în care se va afla Sanctitatea Sa Papa Francisc.

„Gardul de protecție va fi asamblat în aceste zile, pentru că începând cu data de 30 mai începem efectiv montajul. În data de 1 iunie, de la 6 dimineața, până seara, la ora 21.00, este interzisă intrarea în municipiul Iași cu vehicule cu cisterne, cu substanțe inflamabile, explozive sau toxice, iar toate benzinăriile din zona centrală nu vor putea distribui carburanți între orele 12.00-21.00. În data de 1 iunie, terasele nu servesc băuturi alcoolice”, a mai spus Mihai Chirica.

Papa va pleca din România duminică, în jurul orei 17.30, de pe aeroportul din Sibiu.

Potrivit reprezentanţilor Bisericii Catolice din România, pe parcursul celor două nopţi petrecute în România, Papa Francisc va fi cazat la Nunţiatura Apostolică din Bucureşti, acolo unde, în urmă cu 20 de ani, a fost cazat şi Papa Ioan Paul al II-lea.

Papa Francisc va vizita România în perioada 31 mai – 2 iunie. Vineri, 31 mai 2019, în jurul orei 08.00, Papa Francisc va pleca cu avionul de la Roma spre Bucureşti, iar în jurul orei 11.30 va sosi pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă-Otopeni din Bucureşti, unde va avea loc primirea oficială, urmată apoi de ceremonia de bun venit la intrarea în Palatul Cotroceni.

VIATenews
SURSĂMediafax
SHARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.