Statele Unite trebuie să-și modernizeze capabilitățile nuclare, iar grupările teroriste, regimurile necinstite și rivali precum Rusia și China amenință interesele și valorile americane, a afirmat președintele SUA, Donald Trump.

”Pe măsură ce reconstruim puterea și încrederea Americii acasă, de asemenea, ne redobândim puterea și poziția în afara granițelor. În întreaga lume, ne confruntăm cu regimuri necinstite, cu grupări teroriste și cu rivali precum China și Rusia, care reprezintă provocări pentru interesele, economia și valorile noastre”, a atras atenția Trump.

”Ca parte a apărării noastre, trebuie să ne modernizăm și să reconstruim aresenalul nuclear. Sperăm să nu îl folosim niciodată, ci să îl facem atât de puternic încât să descurajeze orice act de agresiune. Probabil că într-o zi va fi un moment magic în care țările din lume să se adune și să elimine armele nucleare. Din păcate, nu am ajuns în acel moment”, a adăugat președintele american.

Totodată, Trump a scos în evidență faptul că aproape tot teritoriul controlat de rețeaua teroristă Stat Islamic în Siria și Irak a fost eliberat de sub ocupația jihadiștilor și a adăugat că Statele Unite vor continua să depună eforturi pentru eliminarea completă a teroriștilor.

”În trecut, am eliberat, în mod naiv, sute de teroriști periculoși, doar pentru a-i reîntâlni pe câmpul de luptă, inclusiv pe liderul SI, al-Baghdadi. Astăzi, tocmai am semnat un ordin prin care secretarul Mattis va reexamina politica noastră de detenție și pentru a ține deschise locurile de detenție de la Guantanamo Bay”, a precizat președintele Statelor Unite.

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.