Ministrul Justiției, Tudorel Toader, îi răspunde procurorului general Augustin Lazăr și precizează că se află într-o „gravă eroare”, deoarece prin mesajul său transmis magistraților care au protestat la Curtea de Apel București plasează justiția în afara puterilor statului sau chiar deasupra lor.

„Sa ne cunoastem si sa ne respectam competentele! Procurorul general ne transmite faptul ca” justitia este capabila sa isi indeplineasca rolul de a mentine echilibrul puterilor in stat” ! Procurorul general se afla intr-o grava eroare, plasand justitia, una dintre cele trei puteri, in afara puterilor statului, deasupra acestora ! In ipoteza in care una dintre cele trei puteri isi incalca limitele constitutionale, echilibrul se restabileste de catre CCR, prin solutionarea conflictelor juridice de natura constitutionala ! In conditiile in care puterea judecatoreasca a fost parte a unor astfel de conflicte, este lesne de inteles ca nu isi poate judeca propria cauza”, a scris ministrul Tudorel Toader pe Facebook.

Precizările vin după ce Augustin Lazăr a transmis un mesaj, drept reacție la protestul magistraților de la Curtea de Apel București, subliniind că tânăra magistratură a ajuns la profesionalismul ce-i permite să reziste la presiuni exterioare și că procurorii și judecătorii sunt obligați să apere independența justiției.

„Tânăra magistratură din România a ajuns la maturitatea și profesionalismul care-i permit să reziste la presiuni și influențe exterioare, dând dovadă de o deosebită responsabilitate în apărarea, la standarde europene, a independenței instituțiilor judiciare. Independența judecătorilor și procurorilor nu este un privilegiu al acestora sau o prerogativă personală, ci reprezintă o necesitate pentru a ne asigura că justiția, ca una dintre puterile statului, prin instituțiile sale, este capabilă să își îndeplinească rolul de a menține echilibrul puterilor și a corectitudinii relației dintre stat și cetățeni. Magistrații sunt obligați să apere independența justiției ca pe o garanție pentru societate, fără de care aceasta nu ar putea exista ca o societate democratică, organizată pe principiile supremației dreptului”, este mesajul transmis de procurorul general, Augustin Lazăr.

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.