Timișoreanul Daniel Tellman realizează propriile aparate foto, din doze de bere sau cutii de pantofi, cu care experimentează metode alternative de fotografiere, transmite corespondentul TENEWS.

Daniel Tellman este un arhitect din Timișoara care reușește să realizeze aparate de fotografiere inedite, punând în practică o tehnică aproape uitată, apelând la obiecte banale. A descoperit pasiunea pentru fotografia cu stenopă (fotografierea fără obiectiv, care este înlocuit cu un orificiu de pătrundere a luminii) în urmă cu zece ani și imediat s-a îndrăgostit de această metodă inedită de a imortaliza imagini.

„Atât arhitectura, cât și fotografia explorează spațiul, fiecare într-un mod propriu. Eu m-am lipit de fotografia cu stenopă pentru că îți oferă, în cazul în care o practici, un grad foarte mare de libertate. Construindu-ți propriile aparate, specific pe proiectul pe care-l urmărești, ai un grad mare de exprimare și de expresie, pentru că poți să-ți folosești niște condiționări pe care aparatele digitale nu le au. Nu spun că este mai bună fotografia digitală sau nu e mai bună cea cu stenopă, ci că pur și simplu sunt lucruri care se complementează unele pe celelalte. Eu fac și fotografie digitală și sunt foarte mulțumit că există, dar sunt unele lucruri pe care nu le poți face cu fotografia digitală”, a detaliat Daniel Tellman.

Astfel, pasionatul de fotografie din Timișoara povestește că un avantaj al utilizării unui aparat cu stenopă este acela că timpul de expunere poate fi extrem de lung, iar în cazul unui aparat digital ești condiționat de senzori și de baterie.

„La fotografia cu stenopă poți să expui de la câteva ore, la câteva luni, la câțiva ani. Cea mai lungă expunere de care știu eu este realizată de un spaniol, la Madrid, de șase ani și jumătate. Acest lucru nu se poate realiza cu fotografia digitală. La fotografia cu stenopă poți să ai suprafață fotosensibilă înclinată, curbă, șifonată, în toate felurile. În fond, tu o faci atunci când îți gândești aparatul. Ca și mediu fotosensibil poți să folosești orice lucru care se alterează la contactul cu lumina, începând de la hârtie fotografică, frunze proaspăt culese și au clorofilă în ele, cerneluri care se decolorează în timp dacă bate soarele pe ele,”, a povestit arhitectul timișorean.

Pe de altă parte, Daniel Tellman a precizat că cel mai amplu proiect al său cu un aparat de fotografiere cu stenopă a fost timp de un an, în cazul unei clădiri de birouri care s-a construit în Timișoara.

Arhitectul timișorean a explicat că pentru realizarea unui aparat de fotografiere cu stenopă este nevoie de o sumă foarte mică de bani și de câteva elemente banale: o doză de bere sau de suc, un ac, un scotch și o hârtie fotosensibilă.

„Experimentarea în fotografia cu stenopă este foarte facilă pentru că nu trebuie să investești mult și cumva parcă îți vine să experimentezi, ești limitat doar de imaginația ta. Cel mai elementar lucru este o coală de hârtie fotosensibilă, costă doi lei coala, cu o doză de bere sau de suc, un ac și niște scotch deja ai primul aparat. Sau poți să folosești o cutie de pantofi veche, niște folie de aluminiu să poți să faci o gaură mai controlată și niște scotch să poți etanșa. Cum se zice la sat, este sub costul unei pâini”, a povestit Daniel Tellman.

Arhitectul timișorean a detaliat că a realizat primul aparat de fotografiere cu stenopă în urmă cu aproximativ zece ani, dintr-o cutie de pantofi. Primul experiment s-a dovedit unul reușit, fapt care l-a motivat pe Daniel Tellman să realizeze aparate foto inedite cu mâinile lui.

„Primul aparat a fost dintr-o cutie de pantofi și cred că pentru mine a fost de mare ajutor că mi-a ieșit prima fotografie. A ieșit foart clar, bine expusă. Am făcut-o la Văliug iarna și a fost foarte motivant. Dacă n-ar fi ieșit din prima, poate nu m-aș fi agățat de tehnica asta atât de repede. M-a impulsionat foarte mult. Am văzut genul acesta de entuziasm și la cei cu care fac cursuri, când ei își construiesc aparatul care la început pare neverosimil că ar produce imagini. Inițial, acum zece ani, eu căutam să expun lung și îmi imaginam că pot să fac un aparat care să surprindă traseul stelelor pe cer, dar nu preț doar de o noapte, ci mai mult. Aparatele cu stenopă sunt limitate doar la imaginația fiecăruia, poți să le bagi în apă, prin râuri, printre pomi și să vezi cum crește și cade frunza copacului. Sunt foarte multe posibilități”, a explicat Daniel Tellman.

SHARE

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.