Uniunea Europeană a decis, marţi seară, suspendarea accesului cetăţenilor noneuropeni în spaţiul comunitar, în cadrul măsurilor de limitare a răspândirii coronavirusului, anunţă cancelarul Germaniei, Angela Merkel.

Consiliul European a aprobat marţi seară, în cadrul unui summit extraordinar desfăşurat prin videoconferinţă, propunerea Comisiei Europene de închidere a frontierelor externe ale Uniunii Europene şi ale ţărilor noneuropene care fac parte din Spaţiul Schengen, în cadrul măsurilor de limitare a răspândirii coronavirusului.

Statele membre UE “au decis în unanimitate impunerea unor interdicţii de acces, cu câteva excepţii minore”, timp de 30 de zile, a declarat Angela Merkel, cancelarul Germaniei, conform postului RTL şi cotidianului Le Figaro.

“Germania va implementa imediat aceste măsuri”, a precizat Angela Merkel.

Liderii ţărilor Uniunii Europene au stabilit şi intensificarea acţiunilor pentru atenuarea efectelor negative ale pandemiei asupra economiei.

Este important ca fluxul de mărfuri să fie funcţional. “Sunt aşteptate consecinţe foarte serioase asupra economiei”, a atras atenţia cancelarul Germaniei.

Comisia Europeană: Toate statele UE trebuie să permită circulaţia cetăţenilor europeni

Toate statele membre ale Uniunii Europene trebuie să respecte directiva liberei circulaţii şi să permită accesul cetăţenilor altor ţări membre UE, a anunţat Comisia Europeană, în contextul restricţiilor de circulaţie impuse din cauza coronavirusului.

Comisia Europeană a transmis, luni seară, că toate statele membre ale Uniunii Europene sunt obligate să respecte directiva liberei circulaţii a cetăţenilor UE. “Uniunea Europeană şi alte părţi ale lumii se confruntă cu o criză medicală din cauza răspândirii coronavirusului. Sistemul nostru medical este supus unor presiuni uriaşe. Prin urmare, statele membre au adoptat măsuri puternice pentru a încetini răspândirea virusului. Aceste măsuri sunt eficiente doar dacă sunt coordonate. De aceea, prezentăm astăzi linii directoare privind măsurile de la frontiere. Avem două sarcini: pe de o parte trebuie să protejăm oamenii de răspândirea virusului, în acelaşi timp trebuie să ne asigurăm că menţinem fluxul de mărfuri. Este vital să menţinem în funcţiune sectorul de mobilitate, pentru a asigura continuitatea economică. Prin urmare, propunem aşa-numite benzi verzi ori linii rapide, pentru a acorda prioritate transporturilor esenţiale, produse medicale, mărfuri perisabile, în principal alimente şi servicii medicale. Dar trebuie să facem mai mult pentru a reduce presiunile uriaşe asupra sistemului nostru medical. Aici, în Europa, suntem afectaţi puternic de virus. Şi ştim că orice lucru care diminuează interacţiunile sociale contribuie la reducerea vitezei de răspândire a virusului. Cu cât călătorim mai puţin, cu atât putem să limităm virusul. Prin urmare, aşa cum i-am informat deja pe partenerii noştri din G7, le propun şefilor de stat şi de guvern să introducem restricţii temporare în cazul deplasărilor nonesenţiale spre Uniunea Europeană”, a declarat Ursula von der Leyen, preşedintele Comisiei Europene.

“Aceste restricţii de călătorie trebuie să fie în vigoare pentru o perioadă iniţială de 30 de zile, care poate fi prelungită dacă va fi necesar. Există excepţii – rezidenţii pe termen lung în UE, membri ai familiilor cetăţenilor UE, diplomaţii vor fi exceptaţi de la aceste restricţii. Personalul esenţial, de genul doctorilor, asistenţilor, alţi angajaţi ai sistemului medical, cercetători şi experţi care contribuie la contracararea epidemiei de cornavirus vor trebui să primească în continuare acces în UE. Persoanele care transportă bunuri sunt, de asemenea, exceptate, deoarece fluxul de mărfuri spre Uniunea Europeană trebuie să continue, pentru a permite aprovizionarea cu produse, inclusiv articole esenţiale precum medicamentele, dar şi alimente şi piese componente de care au nevoie fabricile noastre. Angajaţii din zonele de frontieră care circulă legal din ţările vecine trebuie, de asemenea, să aibă acces. Pentru a fi eficiente, restricţiile trebuie aplicate şi de cele patru state non-UE asociate la Spaţiul Schengen. Pe plan economic, discut astăzi cu liderii G7 despre măsuri de susşinere a economiei. Noi vom dezvolta un cadru temporar de ajutoare destinate tuturor statelor membre. Acest lucru va permite acordarea de ajutor de stat la niveluri fără precedent. Va permite companiilor să aibă acces la lichidităţi în următoarele luni şi mai sunt şi alte lucruri”, a precizat Ursula von der Leyen.

Conform Comisiei Europene, sunt “garantate” drepturile cetăţenilor UE prevăzute în Directiva privind libera circulaţie a persoanelor. “În special nediscriminarea între cetăţenii statelor membre UE şi între persoanele care au rezidenţă trebuie respectată. Un stat membru UE nu poate interzice accesul cetăţenilor UE ori cetăţenilor statelor terţe care au rezidenţă UE şi trebuie să faciliteze tranzitul cetăţenilor UE şi rezidenţilor care se întorc acasă. Statele membre pot aplica însă măsuri adecvate, precum solicitarea de autoizolare sau alte măsuri similare prevăzute în cazul propriilor cetăţeni, dacă acele persoane revin din zone afectate de Covid-19”, precizează Comisia Europeană.

Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a anunţat luni seară că frontierele Uniunii Europene şi ale Spaţiului Schengen se închid începând de marţi, în cadrul măsurilor de limitare a răspândirii coronavirusului.

VIAtenews
SURSĂmediafax
SHARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.