Vaticanul va deschide arhivele secrete ale lui Pius al XII-lea din cel de-Al Doilea Război Mondial, în luna martie 2020, a anunțat papa Francisc, mulți așteptându-se ca evenimentul să lămurească pentru totdeauna de ce nu a reușit Biserica catolică să joace un rol mai activ împotriva Holocaustului.

Cercetătorii au solicitat în mai multe rânduri accesul la arhivele din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, pentru a identifica măsurile luate de Pius al XII-lea (1939 – 1958) împotriva Germaniei naziste în legătură cu uciderea evreilor. Biserica catolică a fost chiar acuzată de tăcere complice, arată France24.

„Am hotărât ca deschiderea arhivelor Vaticanului pentru perioada în care a fost în funcție Pius al XII-lea să aibă loc pe 2 martie 2020”, a anunțat actualul suveran pontif.

Data marchează împlinirea a 81 de ani de când Eugenio Pacelli a devenit papa Pius al XII-lea.

„Biserica nu se teme de istorie”, a adăugat papa Francisc, amintind că mandatul lui Pius al XII-lea a coincis cu „unul dintre cele mai triste și mai întunecate momente ale secolului al XX-lea”.

Liderul Bisericii catolice a spus că a luat această hotărâre după ce a înțeles că o cercetare istorică serioasă va putea să pună „într-o lumină corectă, cu criticile de rigoare, momentele de slavă ale acestui papă ca și, fără îndoială, clipele de probleme grave și hotărâri chinuitoare, de preocupare creștină și umană”.

Papa Pius al XII-lea a fost criticat pentru că nu a condamnat mai răspicat uciderea evreilor în timpul regimului nazist.

Reprezentanții Yad Vashem, Centrul Mondial de Comemorare a Holocaustului din Ierusalim, au afirmat că „laudă” hotărârea, „care va da ocazia unei investigații obiective și transparente, ca și a unor studii extensive privind poziția Vaticanului, în particular, și a Bisericii catolice, în general, în timpul Holocaustului”.

Centrul a schimbat, în 2012, prezentarea lui Pius al XII-lea în cadrul muzeului, menționând faptul că atitudinea sa în timpul Holocaustului rămâne „un subiect controversat în rândul savanților”. Cercetătorii au spus că „se așteaptă la un acces total la documentele păstrate în arhive”.

Oficial, Vaticanul a păstrat o poziție neutră în timpul războiului. Unii istorici spun că Pius al XII-lea a salvat zeci de mii de evrei italieni, dând indicații mănăstirilor să îi adăpostească. Într-un interviu, Francisc a arătat că fostul papă a ascuns evrei în Castelul Gandolfo, reședința papală din apropierea Romei. „Acolo, în camera papei, pe patul său, s-au născut 42 de copii, copii evrei ai persoanelor prigonite care se adăposteau acolo”.

Potrivit episcopului Sergio Pagano, șefului arhivelor de la Vatican, pregătirile pentru acest eveniment au început în timpul pontificatului lui Benedict al XVI-lea, predecesorul lui Francisc, în 2006.

Potrivit publicației L’Osservatore Romano, Vaticanul a sperat că toate demersurile vor fi încheiate până în 2015, însă numărul mare al documentelor și lipsa de personal a provocat mari întârzieri. Pagano a afirmat că râvna arhivistică pentru „o perioadă decisivă pentru biserică și pentru lume” va permite istoricilor să descopere „strădaniile supraomenești ale umanismului creștin”.

Francisc a afirmat că, după studiul arhivelor din timpul războiului, deciziile fostului papă pot să pară unora ca „reținute”, dar erau tentative „de a păstra, în vremuri de profund întuneric și cruzime, flacăra plăpândă a inițiativelor umanitare, a diplomației discrete, dar laborioase”.

Ideea pasivității Bisericii catolice ar fi și o consecință a unei piese de teatru scrise de Rolf Hochhuth în 1963 și adaptată de regizorul grec Costa-Gavras în 2002, sub titlul „Amen” (cu filmări desfășurate în România), care ar fi afectat imaginea lui Pius al XII-lea.

Foștii suverani pontifi Ioan al XXIII-lea (1958 – 1963), Paul al VI-lea (1963 – 1978) și Ioan Paul al II-lea (1978 – 2005) au fost deja declarați sfinți, dar beatificarea lui Pius al XII-lea, primul pas pentru recunoașterea sfințeniei în catolicism, este un proces care întârzie din cauza controverselor legate de mandatul său din timpul războiului.

VIATenews
SURSĂMediafax
SHARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.