Zborurile spre și dinspre țările din „Zona roșie”, respectiv Austria, Belgia, Statele Unite ale Americii, Marea Britanie, Irlanda, Olanda, Turcia și Iran, vor fi suspendate pentru 15 zile, măsura fiind stabilită prin Ordonanța Militară (OM) numărul 7, a anunțat ministrul de Interne, Marcel Vela.

Măsura se aplică începând cu de duminică, de la ora 23:00, ora României, a spus Marcel Vela.

Conform sursei citate, restricția nu va fi aplicată zborurilor efectuate cu aeornvae de stat, umanitare sau care asigură servicii medicale de urgență, mărfuri, precum și aterizărilor tehnice.

Marcel Vela a adăugat că a fost introdus un articol care va permite efectuarea zborurilor de către toți operatorii pentru transportul lucrătorilor sezonieri din România pentru alte state, cu avizul autorităților din țara de destinație.

„Aceste zboruri nu se referă la domeniul sanitar și al muncii în zona asistenței sociale”, a explicat Marcel Vela.

În plus, prin OM 7 s-a decis prelungirea suspendării transportului rutier internațional de persoane efectuat către și dinspre Italia, Spania, Austria, Elveția, Irlanda și Turcia.

VIAtenews
SURSĂmediafax
SHARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.