Elevii Colegiului Naţional „Gheorghe Lazăr” din Bucureşti au marcat, miercuri, Ziua Europei, printr-un spectacol prin care au prezentat istoria şi cultura ţărilor europene. Fiecare clasă a repezentat, prin costume, dansuri şi cântece, fiecare stat din Europa.

Anual, elevii Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” din București organizează, cu ocazia Zilei Europei, un spectacol pregătit minuțios cu două-trei luni înainte.

Fiecare clasă, după o tragere la sorți, reprezintă printr-un mod cât mai inedit o țară din Europa, arătând tradițiile și cultura acesteia în câteva minute. Pe lângă scopul informativ, evenimentul mai oferă tinerilor și șansa de a petrece timpul util și distractiv.

„Acest spectacol se numără printre proiectele noastre de suflet. Suntem la cea de-a 11 ediție și ne bucurăm că elevii sunt tot mai interesați. (…) A apărut dintr-o joacă, discutam cu elevii și la un moment dat și am zis ce ar fi dacă am reprezenta și totodată am învăța despre țările din Uniunea Europeană într-un mod atractiv”, a declarat, pentru MEDIAFAX, directorul adjunct al Colegiului Național „Gheorghe Lazăr”, Ionela Neagoe.

Aceasta a explicat că elevii sunt cei care se implică în organizarea acestui spectacol și în fiecare an vin cu idei originale.

„Copii așteaptă cu nerăbdare această zi și chiar se pregătesc cu mult timp înainte. Concursul este organizat de elevi împreună cu dirigintele clasei și este jurizat de profesori. (…) Este o competiție strânsă, iar la final se va desemna o clasă câștigătoare, care va organiza proiectul anul viitor”, a precizat Ionela Neagoe.

Teodora Chelcea este elevă în clasa a XI-a și spune că acesta este al treilea an când participă la evenimentul dedicat Zilei Europei. Tânăra susține că a încercat, împreună cu colegii, să descopere punctele de interes din Norvegia, iar apoi într-un mod non-formal să le prezinte colegilor din liceu.

„Am fost foarte entuziasmați la început când am aflat că vom reprezenta Norvegia. Am căutat care sunt cele mai importante aspecte din țară, apoi am început să facem programul pe care îl vom prezenta. Ne-am implicat toți și fiecare a avut partea sa de muncă. Vom reprezenta prin mai multe dansuri și momente artistice diversitatea Norvegiei din punct de vedere mitologic, pentru că în cultura lor au zâne și vrăjitoare, dar și alte personalități. (…) Mi-aș fi dorit să reprezint Grecia, pentru că sunt atrasă de tradiția acestei țări”, a spus pentru MEDIAFAX, Teodora Chelcea, elevă la Colegiul Național „Gheorghe Lazăr”.

Tinerii spun că au apelat la numeroase resurse informaționale, pentru a afla cât mai multe detalii despre țara pe care o reprezintă.

„Când am auzit că vom reprezenta țara Cipru nu-mi venea nimic în cap, nu știam mai nimic despre cultura acestei țări, dar ne-am informat foarte mult și chiar ne-am chinuit să descoperit cât mai multe detalii. (…) Cipru este insula în care s-a născut Afrodita și vom avea un moment despre zeiță în timp ce este înconjurată de nimfele ei, iar după vom reprezenta un dans tradițional. (…) Am adus și din bucatele tradiționale care există acolo, însă la acest capitol ne-au ajutat mamele și am reușit să pregătim prăjiturile specifice din Cipru”, a spus Andra, elevă la Colegiul Național „Gheorghe Lazăr”.

Elevii din clasa a XI-a B susțin că lor le-a fost cel mai greu pentru că au avut de reprezentat Regatul Unit. Aceștia spun că a fost o provocare pentru ei să prezinte în doar cinci minute cultura și istoria țării.

„A fost o pregătire destul de grea, însă chiar dacă am mers la repetiții din timpul liber nu regret, pentru că a fost și interesant. Am făcut o scenetă, care sper că a impresionat și ne va face câștigători. Am îmbinat mai multe elemente ale culturii britanice. De exemplu, eu sunt James Bond, avem și un grup de dansatori tradiționali scoțieni, avem niște gărzi care reprezintă gărzile de la Palatul Buckingham și diverse alte chestii. (…) Este o țară cu foarte multe tradiții și dacă în anii trecuți aveam probleme că nu știam ce tradiții sunt în țara pe care o reprezentam, anul acesta nu știam pe care să le includem, pentru că sunt foarte multe”, a spus Luca Stanciu, elev la Colegiul Național „Gheorghe Lazăr”.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.